luni, 27 octombrie 2014

Sand dunes

What can be star or moon-shaped, hundreds of metres
high and can swallow villages?

A few years ago, one village on the edge of north China’s , Gobi Desert was anxiously awaiting a silent invasion of their houses and farmland. Sand dunes were marching towards them at 20 metres per year. Within two years, the fi rst houses vanished beneath the sand.
 More than 99 per cent of the world’s active sand dunes are found in deserts,but they can form anywhere there is little vegetation, a wind or breeze to move loose sand, and obstacles – rocks, bushes or even dead animals – that cause a patch of sand to settle. This includes beaches,
dried-up lakes and river beds. Once a sand patch forms, it traps sand grains as they bounce along in the wind. Around 95 per cent of sand grains move by jumping a few centimetres into the air and landing a few metres away in a process called saltation. When grains hit the ground, they collide with other grains and make them saltate. Sand grains build up on the patch until it forms a pile – a sand dune. The dune reaches its maximum height when sand is eroded from the crest at the speed it’s deposited, ensuring a constant height.
Wind erosion sculpts the upwind side of the pile into a gentle slope. The sheltered lee side of the dune – the slip face – is steepened by turbulent, backcurling eddies that form when the wind overshoots the dune crest. Dunes advance because sand is constantly removed from the windward side of the dune, carried over the crest, and dropped on the lee side.
 When the prevailing wind is coming from a single direction, dunes have a slip face and a windward slope at right angles to wind direction. More complex dunes are formed where the wind changes
direction. The biggest are some 300 kilometres (186 miles) long and up to 500 metres (1,640 feet) high, while the tiniest are under 5 metres (16 feet) long.
Dunes become inactive when the climate gets wetter. Plant roots bind the sand together, preventing dunes from growing and moving. Vegetated dunes in once-dry areas have slopes facing into
long-gone winds.


duminică, 26 octombrie 2014

At home with Hang Massive - Ep02 ( HD )

miercuri, 22 octombrie 2014

Morgan Freeman relatează cea mai mare poveste a generaţiei noastre

Morgan Freeman relatează cea mai mare poveste a generației noastre - povestea calatoriei umane în acest moment critic în timp.
Dintre toate poveștile care ii aparțin, asta este elocventa.




Un nou început



Calendarul Maya

O imensă piatră din America Mijlocie găzduieşte celebrul calendar Maya care cuprinde cicluri de 1.872.000 zile. De ce tocmai această cifră? Unităţile de măsură specifice civilizaţiei maya ne uşureaza calculul: o zi terestră este numită KIN; 20 de zile formează un UINAL; 18 asemenea "luni" formează 360 de zile, numit TUN; 20 asemenea "ani" (7.200 zile) formează un KATUN; 20 de katun-uri formează un BAKTUN, iar 13 baktun-uri întregesc acest ciclu de 1.872.000 de zile (aproximativ 5.125 ani).

Precesia echinocţiilor

Maurice Cotterell a descoperit că sunt necesare 1.366.040 zile pentru ca polii magnetici ai Soarelui să se inverseze. Inversarea polilor magnetici este de acum un fenomen acceptat şi întâlnit la toate corpurile astronomice (stele sau planete). Cotterell a calculat această perioadă folosindu-se de intersecţia orbitei soarelui la ecuator (26 zile) cu orbita sa la poli (37 de zile). Această descoperire a fost posibilă datorită măsurătorilor realizate de sateliţi.

Tot Cotterell a observat că cinci astfel de cicluri ale calendarului Maya formează aproape întreaga perioadă a precesiei echinocţiilor care este de 25.920 de ani (aprox). Mai târziu el a descoperit că cifra exactă a ciclului de inversare solară este amintită în scrierile vechi Mayaşe. Cum este posibil ca cele două măsuratori să fie identice? Civilizaţia Maya avea vaste cunoştinţe astronomice şi Soarele era punctul central în ştiinta lor.

De aceea, cercetările lui Cotterell nu sunt decât o re-descoperire, sau o confirmare a ceea ce mayaşii ştiau deja. Calendarul Maya ocupă aproximativ o cincime din ciclul de precesie a echinocţiilor; adică înmulţind 5.125 de ani cu 5 obţinem 25.625 ceea ce este foarte aproape de 25.920.

Cotterell a realizat un grafic al inversarii polilor magnetici ai soarelui compus din 781 de "unităţi" de timp cu o durată totală de 68.302 zile. A observat că în unităţile 19 şi 20 are loc o asemenea inversare. Ciclul de bază durează 1.366.040 de zile. Mayaşii ştiau că la durata ciclului de bază se pot adăuga una sau două unităţi de câte 260 de zile pentru a obţine ciclul complet de 1.366.560 de zile. Fiind atât de important, mayaşii au numit această unitate de 260 de zile, un TZOLKIN.


Cataclisme şi ere

Ciclul de precesie a echinoctiilor determină momentele în care au loc mari cataclisme pe Terra. Din fericire aceste cataclisme nu au dus la dispariţia vieţii pe această planetă. Civilizaţia Maya acordă o mare importanţă acestui ciclu şi este acum clar că scrierile lor ne avertizează că urmează o asemenea perioada "de trecere". Concluzia unanimă la care au ajuns majoritatea cercetătorilor acestui domeniu este că ultima zi care încheie actualul ciclu al calendarului Maya este 22 decembrie 2012.

Datorită faptului că articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri şi apoi preluate de alte reviste şi site-uri, fără a specifica originea lor, vă informăm că adresa acestui articol este http://active.info.ms/?a=83 şi este publicat la Active Information Media.

Lucrarile lui John Major Jenkins publicate în "2012 - Cosmogeneza Maya" ne oferă cheia care a determinat ca ziua "Z" a calendarului Maya să fie 22.12.2012: în mişcarea de precesie, Pământul ajunge într-un punct de aliniere cu centrul galaxiei în anul 2012. Multe din miturile Mayaşe cuprind într-o formă artistică acest moment de "sincronizare" a Pământului cu centrul Galaxiei folosind simbolul renaşterii.

Renaşterea planetei

Edgar Cayce, celebrul medium care a uimit America prin mesajele sale, afirmă că Pământul va fi re-nascut. Sfârşitul anului 2012 pare să fie începutul noii vieşi pentru întreaga planetă care, în acest fel, primeşte un nou influx de energie din centrul galaxiei.


Proiectul Montauk şi Experimentul Philadelphia


Proiectul Montauk şi Experimentul Philadelphia

Notă: Pentru mai multe detalii vă recomandăm să consultaţi cartea "Experimentul Philadelphia şi alte conspiraţii OZN" de Al Bielek şi Brad Steiger (Innerlight Publications, 1991). În cele de mai jos am extras câteva pasaje importante din cartea "Piramidele din Montauk: explorări în conştiinţă" de Preston Nichols şi Peter Moon (Sky Books, 1995)

Volumul "Proiectul Montauk: experimente în Timp" a apărut în iunie 1992 şi a ridicat mai multe întrebări. Ca urmare, "Montauk revizuit: aventuri în sincronicitate" a dorit să răspundă la aceste întrebări însă nu a făcut decât să ne uimească şi mai mult, publicând scenarii ce ţin de ocultism şi societăţile secrete de pe Pământ. A treia carte din seria Montauk, numită "Piramidele din Montauk: explorări în conîtiinţă" avansează şi mai mult în dosarul fenomenului Montauk.

Experimentul Philadelphia




Originile Proiectului Montauk datează încă din 1943 când se cercetau metode pentru invizibilitatea la radar, la bordul navei USS Eldridge. Şi cum Eldridge se afla în rada şantierului naval militar din Philadelphia, evenimentele legate de navă au fost numite Experimentul Philadelphia. Obiectivul acestui experiment era să facă nava invizibilă pentru radar, dar pe lângă acest deziderat, s-a mai obţinut şi un alt efect la care nimeni nu s-a aşteptat. Nava a devenit invizibilă ochiului liber şi a dispărut pur şi simplu din continuumul spaţio-temporal. Era de negăsit! Deşi acest efect era o mare realizare tehnologică, pentru oamenii aflati la bordul navei a fost un dezastru. Mai mulţi marinari aflaţi pe navă au fost transportaţi în afara acestei dimensiuni (a lumii noastre) şi la întoarcere se aflau într-o stare de dezorientare mentală completă şi de teroare cumplită. Unii dintre ei chiar se aflau cu corpul în pereţii metalici ai vasului! Cei care au supravieţuit au fost pensionaţi cu titlul "mental nepotrivit" sau chiar discreditaţi şi întreaga afacere a fost ascunsă, clasificată. După război, cercetările au continuat fiind conduse de dr. von Neumann care s-a ocupat de aspectele tehnice ale Experimentului Philadelphia. Noile lui ordine vizau motivele pentru care mentalul uman nu rezistase experimentului şi de ce oamenii nu puteau fi folosiţi în experimente interdimensionale fără a cauza dezastre. S-a început un studiu pe un mare număr de oameni condus la Laboratoarele Naţionale Brookheaven din Long Island, New York. Acesta s-a numit Proiectul Phoenix.

Von Neumann nu a fost numai inventatorul computerului modern şi un matematician de geniu; el a avut acces la enorma bază de resurse a complexului militar-industrial american inclusiv enorma bază de date a cercetărilor psihologice naziste pe care SUA a dobandit-o după cel de-al doilea război mondial. Pe baza acestor cercetări von Neumann a încercat să folosească tehnologia computerelor împreună cu echipament radio sofisticat pentru a conecta mentalul uman cu maşinăriile. De-a lungul timpului, eforturile sale au fost încununate de succes. După ani de experimente empirice, gândurile umane puteau fi recepţionate cu ajutorul unor radio receptoare bazate pe cristale şi apoi transmise într-un computer pentru stocare. Modelul gândului putea fi astfel apoi afişat pe ecranul calculatorului sau tipărit pe o foaie de hârtie. Toate acestea au dus apoi la realizarea unei maşinarii virtuale de citit mentalul. În acelaşi timp, s-a dezvoltat o tehnologie ce permitea ca un gând ce era transmis de o persoană putea fi captat de calculator şi apoi re-transmis unei alte persoane, afectându-i mentalul. În concluzie, Proiectul Phoenix a obţinut o înţelegere superioară a modului de funcţionare a mentalului (privit ca mijloc, ca o unealtă) şi a permis dezvoltarea ulterioară a tehnicilor de control mental. Congresul american a avut acces la un raport special în legătură cu aceste lucruri şi a decis abandonarea lucrărilor de cercetare în această direcţie.

Totuşi, îngrijorările unor persoane din complexul militar-industrial, care au permis demararea din început a lucrărilor, au făcut ca hotărârea Congresului american să nu fie luată în seamă, fiind seduşi de ideea de a controla mentalul inamicilor într-un război. Un grup secret cu uriaşe resurse financiare şi legături în rândul militarilor, a decis construirea unei noi tabere de cercetare la Camp Hero, o staţie abandonată a Forţelor Aeriene SUA, localizată la capul Montauk, New York.

Proiectul Montauk



Motivul pentru care a fost aleasă această tabără este că deţinea deja o uriaşă antenă radar de tip Sage ce emitea frecvenţe de 400 - 425 MHz, frecvenţă ce coincidea cu cea folosită pentru interacţiunea cu mentalul uman din fazele anterioare ale cercetărilor. La sfârşitul decadei anilor 1960 reactivarea Camp Hero s-a făcut fără fonduri militare. Până în 1972, Proiectul Montauk era deja bine pregătit pentru a începe cercetări masive pentru controlul mental al oamenilor, animalelor şi altor forme de viaţă existente pe Pământ.

De-a lungul anilor, cercetătorii de la Montauk s-au adâncit în perfecţionarea tehnicilor de control mental şi au continuat explorarea potenţialului uman. Dezvoltând capacităţi psihice în personalul folosit, s-a ajuns în momentul în care gândurile unei persoane puteau fi amplificate cu ajutorul aparatelor, astfel că iluziile mentale puteau fi manifestate atât subiectiv cât şi obiectiv! Aceasta includea crearea virtuală a materiei. Toate acestea au fost cu totul noi pentru "experienţa umană obişnuită" dar cei care conduceau Proiectul Montauk nu aveau de gând să se opească aici. Odată cu descoperirea faptului că o fiinţă umană putea manifesta (crea) materie prin simpla gândire, ce s-ar fi întâmplat dacă subiectul uman creea o carte dar nu în prezent ci în trecut? În acest fel a apărut ideea de a distorsiona timpul. După ani de cercetări empirice, au fost deschise astfel porţi ale timpului în care se realizau experimente de neconceput. Proiectul Montauk a ajuns astfel să re-deschidă un vortex temporal înapoi, în 1943, când se realizase Experimentul Philadelphia.

Jonglerii cu timpul

Aceste informaţii au ajuns la public datorită lui Preston B. Nichols, un geniu în electronică care a descoperit într-o zi că el insuşi era victima experimentelor. Lucrând pentru o firmă din Long Island care avea lucrări cu militarii, Preston cerceta telepatia şi a descoperit că unde radio de mare putere erau transmise asupra echipei cu care lucra el, blocând oamenii. Ca expert în radio şi electronică, Preston a descoperit că emiţătorul era la Staţia Fortelor Aeriene de la Montauk şi a început cercetări amănunţite care au durat mai mult de 10 ani. El a achiziţionat multe din echipamentele folosite în timpul Proiectului Montauk şi a descoperit spre uimirea sa că mulţi oameni din Montauk şi-l aminteau de pe vremea când el lucrase acolo. Punctul culminant a fost atunci când soţul verisoarei lui a afirmat că Preston lucrase la Montauk. După îndelungi argumentări pro şi contra, Preston a început să-şi amintească pasaje din viaţa lui care îi erau necunoscute până atunci. După ce a discutat cu mai mulţi oameni de ştiinţă şi ingineri care aveau legătură cu Proiectul Montauk, Preston a reuşit să puna cap la cap evenimentele şi să afle ce s-a întâmplat. Cumva, el trăise două vieţi: într-una lucrase la Montauk, iar în cealalta lucrase în altă parte.

Descoperirile lui Preston au fost confirmate când un om pe nume Duncan Cameron a apărut la uşa casei sale. Duncan afirma că avea aptitudini pentru cercetări psihice şi că a fost antrenat chiar la Agenţia de Securitate Naţională (NSA). Fără a-i spune nimic din peripeţiile sale vizavi de Montauk, Preston l-a dus pe Duncan la Montauk şi a fost surprins să vadă că Duncan cunoştea deja întregul plan de amplasare a bazei Montauk şi că lucrase acolo. Duncan a fost considerat primul om cu capacităţi psihice care a fost folosit în experimentele de călătorie în timp şi şi-a reamintit că fusese şi la bordul USS Eldridge în timpul Experimentului Philadelphia împreună cu fratele său Edward (în prezent recunoscut ca Al Bielek).

Conform spuselor celor doi (Preston şi Duncan), Proiectul Montauk a culminat la 12 august 1983. Un întreg portal de timp funcţiona perfect, dar lucrurile ieşiseră de sub control iar Duncan a adunat un grup de oameni şi au decis să distrugă proiectul. Când se afla pe scaunul de la Montauk (un dispozitiv conectat la receptoare radio cu cristale cu care se transmiteau gânduri prin antena gigant Sage), Duncan a materializat un monstru gigant din subconstientul său care efectiv a distrus clădirea. Oamenii care lucrau la Camp Hero au abandonat baza subit. Gurile de aerisire şi intrarile în subsol au fost astupate cu ciment.

Desi foarte mulţi au încercat să scrie cărţi sau să facă cercetări despre acest subiect, nu le-au dus la bun sfârşit. De exemplu, un reporter de la New York Times s-a retras imediat ce a descoperit că Proiectul Montauk a fost real.

După ce cartea "Proiectul Montauk: experimente în timp" a văzut lumina tiparului, au continuat cercetările astfel că noi argumente şi probe au fost descoperite pregătind astfel apariţia volumului "Montauk revizuit: aventuri în sincronicitate" în care se dovedeşte că experimentele de la Montauk sunt strâns legate de ocultism şi societăţile secrete.

Detalii înfricoşătoare

Al Bielek spune că el şi cu Preston erau cei doi marinari care manevrau echipamentul special de pe Eldridge (din Experimentul Philadelphia). El afirmă c1a filmul "Experimentul Philadelphia" este corect în esenta dar că atunci când el şi cu fratele lui au sărit peste bordul navei nu s-au trezit în deşertul Nevada (aşa cum se vede în film) ci la o bază secretă din Montauk, New York în 1984. El afirmă că guvernul a re-deschis acelaşi experiment 40 ani mai târziu, în aceeaşi zi a anului (12 august) deschizând astfel un tunel al timpului între cele două date. Dacă acest tunel nu era închis, atunci întreaga lume din aceasta dimensiune era sortită distrugerii.

Al Bielek spune că fratele lui a decis să rămână în viitor iar el să se întoarcă în 1943 pentru a închide tunelul distrugând echipamentul de pe Eldridge. El a reuşit acest lucru iar tunelul a fost astfel închis. În 1984 la Montauk se deschisese acest tunel de timp cu ajutorul extratereştrilor. Mai mult, el afirmă că un OZN urmărea de aproape experimentul din 1943 şi a fost prins în vortexul energetic şi transportat în viitor.

După experienţa sa la bordul navei Eldridge, Al Bielek a lucrat într-o echipă ce dezvolta tehnologie nucleară dar nu a fost de acord cu aceste cercetări ale guvernului. Ca urmare, guvernul a văzut în el un pericol şi l-ar fi ucis însă structura sa energetică era intim legată de cele două experimente de călătorie în timp (1943 şi 1984). De aceea, ei credeau că uciderea lui va determina perturbări majore în continuumul spaţio-temporal. S-a luat astfel măsura de a fi redus înapoi la starea de copil folosind o tehnologie furnizată de extratereştri şi l-au pus în locul fiului familiei Bielek în anul 1927.

Datorită faptului că articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri şi apoi preluate de alte reviste şi site-uri, fără a specifica originea lor, vă informăm că adresa acestui articol este http://aim.pro.tc/?a=65 şi este publicat la Active Information Media.

Fratele lui, care rămăsese în viitor, era fascinat de tunelul timpului de la Montauk. Acesta a fost prins în tunel în cadrul unor experienţe şi a murit. Din acelaşi motiv de a nu distruge întreaga lume, s-a luat decizia de a lua spiritul acestuia (care murise) şi folosind aceeaşi tehnologie furnizată de extratereştri, l-au pus în corpul celui de-al treilea fiu al tatălui lor. Preston uitase deci cine era, deşi avea acelaşi tată.

Al Bielek spune că folosindu-se echipamentele aflate în cadrul Proiectului, ei au fost capabili să identifice cel puţin patru alte planete Pământ aflate în universuri paralele (ca în filmul "Sliders") iar într-unul din acestea, Germania nazistă câştigase al doilea război mondial.

Cu altă ocazie, Al Bielek a afirmat că extratereştrii cenuşii există cu adevărat şi că guvernul SUA a primit tehnologii de la ei în schimbul stabilirii lor pe Terra. El afirmă de asemenea că aceşti mici cenuşii sunt ghidaţi (subjugati mental) de o rasă de extratereştri Reptilieni care vin din constelaţia Orion. Însă cei din Orion nu pot supravieţui pe Pământ astfel că îi folosesc pe micii cenuşii ca să le pregătească această planetă pentru a fi locuibilă. De asemenea, au fost mari bătălii în spaţiul cosmic între o Confederaţie a Planetelor şi Alianţa Orion (formată din Reptilieni şi micii cenuşii).

Anul 2012

Apoi Al Bielek a arătat unele aspecte interesante în legătură cu anumite călătorii realizate la Montauk, în viitor. El spune că, din anumite motive, nu pot trece dincolo de anii 2011 - 2013. De asemenea, afirmă că tehnologia este atât de perfecţionata încât te pot scoate din prezent, te trimit în alt timp şi te aduc înapoi atât de repede încât nu se observă nici-o diferenţă de o secundă, însă are loc o îmbătrânire a corpului egală cu perioada de timp petrecută dincolo. Exact astfel i s-a întâmplat de câteva ori. A încheiat spunând că au văzut că dincolo de 2013 nu există viaţă pe Pământ.

Explicaţia este una singură: din moment ce pentru a călători în timp este necesar ca atât plecarea cât şi destinaţia să fie în rezonanţă, cu alte cuvinte, în aceeaşi dimensiune vibratorie, atunci este clar că în perioada 2011 - 2013 Pământul va face un salt de frecvenţă, un salt într-o altă dimensiune! De accea, noul timp nu poate fi sincronizat cu acesta din prezent! Călătoriile temporale se opresc atunci!

Există o serie de profeţii care anunţă că ceva extraordinar de important se va întâmpla în această perioadă. Atât aztecii cât şi Mayaşii susţin că va exista o transformare radicală. De asemenea, pe peretele de lângă camerele faraonului din Marea Piramidă din Egipt, la care se ajunge prin tunelul celebru, există o referinţă clară la anul 2011. Calendarul Mayaş numit Ţolkin (Tzolkin) se sfârşeşte în anul 1012.

Cu adevărat, informaţiile legate de Experimentul Philadelphia, Proiectul Montauk, şi tehnologiile extraterestre ne vor duce spre o înţelegere adevărată a realităţii Universului în care ne aflăm.


duminică, 12 octombrie 2014

Mail direct teapa mare


Astazi va prezint o platforma din Romania care da teapa zilnic miilor de utilizatori inscrisi zi de zi cu cititul mailurilor in schimbul banilor pe care nu ii veti vedea niciodata .Teapa la drumul mare , ore pierdute in sir pentru a citi niste tampenii de oferte fara sa fiti platiti !
Am ajuns la o suma stransa de 40 de dolari , am facut extragerea de cont si am ramas cu ochii in soare , nici un semn de bani .

Ca sa scape de stres sa nu primesca in fiecare luna mesaje precum k nu am primit banii si sa fie teapa pana la capat am primit bonusul pe 10 octombrie 2014 care il puteti vedea in imagine:


ATENTIE!!! NICIUN SISTEM CARE OFERA CASTIGURI ONLINE NU VA CERE ADEVERINTE DE VENIT SI MAI ALES VENITURI ASA MARI!!! CEI CARE TRIMITETI ADEVERINTA DE VENIT RISCATI SA VA TREZITI CU IMPRUMUTURI COLOSALE LA BANCI SI SUNTETI BUNI DE PLATA! MailDirect sunt cei mai mari excroci!!! fac bani din excrocherii cu date personale si NU primiti niciun ban de la ei! Multa lume a fost pacalita de acesti sarlatani!!!

Mai nou am observat ca tot mai multa lume ia tzeapa. dupa cum se vede pe pagina lor, au taiat pana si accesul de a se mai posta pe pagina lor pt ca apar tot mai multi oameni pacaliti de acesti sarlatani.




Dj Sava, Claudio Cristo & J. Yolo - Africa (Official Video)

O piesa superba , merita sa o asculti la nesfarsit !



sâmbătă, 11 octombrie 2014

UN SPECTACOL DE TEATRU CU PĂPUȘI ÎN MĂRIME NATURALĂ

Figurile de stil , ce sunt ele si la ce ajuta

Figurile de stil pot actiona la nivelul format al frazei sau cel notional. In functie de nivelul la care se situeaza abaterea pe care o presupun,figurile se pot grupa in:figuri de sunet(aliteratia,asunanta,rima);figuri sintactice sau de constructie(paralelism,enumeratia,repetitia,chiasm,anafora,epifora etc);figuri semantice (metafora,metonimia,sinecdoca,personificarea etc.);figuri logice sau de gandire (antiteza,antifraza,hiperbola,paradoxul,alegoria etc.).

Alegoria Este o insiruire de simboluri,sensul literar substituindu-se altuia,ascuns.Ea reprezinta invocarea unei imagini prin intermediul altei imagini.Este exprimarea concreta a unei abstractii.Un exemplu celebru de alegorie este cel din balada Miorita in care ideea mortii este exprimata printr-o inlantuire de metafore ce alcatuiesc o alegorie .

Aliteratia Repetarea aceluiasi sunet sau a unui grup de sunete cu scopul de a sugera o miscare sau a crea un efect muzical.

Anacolutul Este o abatere de la exprimarea uzuala corecta,constand intr-o ruptura sau discontinuitate sintactica. In limba literara este considerat o greseala. Este folosit pentru reproducerea stilului oral.

Anafora Este repetarea unui cuvant sau mai multor cuvinte la inceputul unor versuri succesive sau al unor fragmente succesive dintr-un text.
 
Antiteza Consta in punerea in opozitie a doi termeni ,cu scopul de a evidentia caracteristicile acestora.

Chiasm Este o figura de stil ce consta in alaturarea a doi termeni,al doilea fiind inversul celui dintai. Este o figura sintactica in forma de X,presupunand o simetrie in cruce (ab-b`a`).
 
Comparatia Figura ce consta in alaturarea a doi termeni,cu scopul de a reda trasaturi asemanatoare. In structura ei intra adverbele : ca,precum,cum.

Elipsa Este o scurtare a exprimarii prin omiterea unui cuvant  sau unei propozitii,fara ca sensul sa se modifice.

Enumeratia Presupune o coordonare a mai multor termeni intr-un enunt. Este o insiruire de termeni cu aceeasi functie sintactica , intre care se stabilesc relatii de coordonare, cel maiu adesea juxtapunere.

Epifora Consta in repetarea simetrica a unui cuvant sau a mai multora la sfarsitul unor versuri succesive sau al unor fragmente succesive dintr-un text. Este opusul anaforei.

Epitetul  Face parte din categoria tropilor. Epitetul reprezinta orice fel de determinare adjectivala, substantivala sau adverbiala care poate crea expresivitate

Hiperbola Consta in marirea sau micsorarea exagerata a realitatii.

Imprecatia Consta in rostirea unei injurii sau a unui blestem prin care se exprima dorinta de a pedepsi.

Inversiunea Consta in inversarea topicii obisnuite a unor elemente in propozitie sau in fraza. Inversiunea se poate realiza fie prin antepunerea unui element, fie prin postpunere.

Metafora Face parte din categoria tropilor si consta in trecerea de la semnificatia obisnuita a unui termen(cuvant,expresie) la o alta semnificatie. Transferul semantic se realizeaza prin asemanare sau analogie. Insa metafora nu trebuie confundata cu o comparatie pentru ca ea nu rezulta niciodata dintr-o unificare totala de sens.

Metonimia Presupune inlocuirea unui termen cu altul, pe baza unui raport de continuitate. Termenii unei metonimii exprima cauza prin efect, efectul prin cauza, abstractul prin concret, singularul in locul pluralului, autorul in locul operei etc.

Oximoronul Consta in asocierea a doi termeni contradictorii, cu scopul de a obtine efecte expresive. El se confunda adesea cu paradoxul.

Paradoxul Este o figura de stil ce reuneste doua idei aparent contradictorii.

Paralelism sintactic Procedeu prin care se organizeaza simetric doua siruri de figuri comparabile prin asemanare sau contrast.

Personificarea Este figura care consta in atribuirea de calitati genul animat sau uman unor obiecte concrete sau abstracte.

Repetitie Consta in repetarea unor secvente lingvistice (sunete, cuvinte, sintagme, fraze etc) in intentii expresive. Repetitia poate lua forme diverse : aliteratie, asonanta, epifora etc.

Simbolul Este un trop prin care un obiect concret inlocuieste un termen abstract, cu conditia ca intre cele doua sa existe o relatie semantica.
Simbolul nu trebuie confundat cu metafora. El nu explica, dimpotriva oculteaza. Metafora pune in valoare obiectul, iar simbolul functioneaza ca obiectul caruia i se substituie.

Sinecdoca Face parte din categoria tropilor si presupune substituirea unui nume cu altul pe baza unei relatii de genul parte pentru intreg, intregul pentru parte, pluralul in locul singularului si invers. Diferenta dintre sinecdoca si metonimie este ca, incazul celei dintai, relatia dintre obiectele desemnate este una cantitativa.

Sintezie Este o figura de stil ce consta oin asocierea imaginilor vizuale cu cele olfactive, tactile, auditive, gustative. Este o sinonima cu termenul de corespondente. A fost introdusa in literatura de scriitorul francez Charles Baudelaire.