Suntem cu siguranță ființe solare, de suprafață. Avem casele pe pământ și ne desfășurăm activitățile, în proporție de 99%, în acest mediu. Totuși, lumea subterană, de întuneric, nu ne este cu totul străină. În acest sens există, cel mai reprezentative, exploatările miniere și speologia, activități care îi “împing” pe oameni la zeci și sute de metri în străfundurile pământului și ale munților. Însă cei care le practică sunt în număr foarte mic la nivel global și mereu aceiași. Ceea ce am putea privi cu certitudine ca pe o formă de avântare în “necunoscutul” subpământean îl constituie tunelurile. Fie ele rutiere, feroviare sau din rețelele de metrouri, sunt zilnic străbătute de milioane de indivizi în toată lumea, unele dintre aceste realizări omenești fiind de-a dreptul sinistre și nelumești. Să le aflăm…
1.Tunelul Laerdal
Locație: Sogn og Fjordane, Norvegia
Aproximativ 5.000 de explozii au fost efectuate în timpul lucrărilor de construcție ale acestui tunel, care se întinde, pe sub munții și fiordurile Norvegiei, pe o distanță de 25 de kilometri, fiind cel mai lung tunel rutier finalizat din lume. Totuși, șofatul, preț de 20 de minute, printr-o tubulatură fără ferestre, poate deveni monoton, așa că o echipă de psihologi și ingineri s-a concentrat pe metode de stimulare a atenției șoferilor. Dată fiind lungimea foarte mare a tunelului Lardal, mediul și sistemul luminos din interiorul său trebuie proiectate minuțios. Câteva soluții întrebuințate aici includ lumina strălucitoare albastră și curbe subtile menite să îi păstreze pe conducătorii auto “în priză”. Cel mai important însă este faptul că tunelul se împarte în câteva secțiuni diferite, ce rup ritmul șofatului și creează impresia circulării printr-o mulțime de tunele mai mici.
2.Tunelul Channel
Locație: Coquelles, Franța
Cunoscută și sub denumirea de “Channel-ul”, aceasta structură colosală leagă Anglia de Franța. Finalizat în 1994, tunelul cu o lungime de aproape 50 de kilometri a necesitat costuri de peste 20 de miliarde de dolari pentru a fi construit. Legătura feroviară dintre Franța si Anglia printr-un tunel este o idee ce a sfidat preț de sute de ani posibilitățile. Tentative au mai existat, dar s-au împotmolit dintr-o varietate de motive, atât tehnologice cât și politice. Într-un final, îmbinarea mașinăriilor moderne cu indiscutabilul beneficiu economic al alăturării celor două țări a contribuit la fructificarea și finalizarea conceptului, rezultând de aici una dintre cele mai impresionante demonstrații inginerești ale tuturor timpurilor. Pentru a face față situațiilor neprevăzute și accidentelor – asemenea celor câteva incendii iscate de-a lungul timpului în tunel – proiectanții au construit și un al treilea tub, mai mic, de serviciu, între cele două principale, spre a servi ca rută de scăpare.
3.Tunelul Carmel din Muntele Zion
Locație: Canionul Zion, Utah
Șoferii se vor întâlni cu această structură impozantă între Parcul Național Muntele Zion și Parcul Național Canionul Bryce, ambele situate în statul nord-american Utah. Construirea tunelului datează din anii de formare ai Serviciului pentru Parcuri Naționale al SUA, o ceremonie fastuoasă deschizându-l pentru trafic la data de 4 iulie 1930. O serie de ferestre sunt săpate în lateralele superioare ale tunelului, de natură să ofere peisaje uluitoare pentru pasagerii mașinilor care străbat tunelul. Formațiunile stâncoase din interiorul său precum și atmosfera creată sunt cu adevărat deosebite. Deoarece este săpat în gresie, o rocă relativ moale, cercetătorii a trebuit să consolideze structura tunelului de mai multe ori în ultimii 80 de ani, adăugând întărituri de beton precum și un sistem de monitorizare continuă.
4.Tunelul Contrabandei
Locație: Tijuana, Mexic
Tâlharii iscusiți au folosit mereu tuneluri subterane pentru a săvârși diferite fărădelegi, între care mai ales jefuiri de bănci și trafic de droguri. În perioada ultimei decade, un număr mare de așa-numite tuneluri de contrabandă au fost descoperite pe teritoriul SUA, venind atât dinspre Canada cât și dinspre Mexic. În decembrie 2009, oficialii Statelor Unite și ai Mexicului au descoperit un tunel lung de peste 300 de metri, dintre care 260 se întindeau pe sub teritoriul SUA. Tunelul, deși incomplet, era dotat cu sistem de iluminare, sistem de ventilare, electricitate și chiar cu un lift. Conform unei declarații eliberate de Agenția de Combatere a Drogurilor, Tunelul Contrabandei s-a aflat în construcție timp de doi ani.
5.Tunelul Marmaray
Locație: Istanbul, Turcia
Construirea acestui tunel intercontinental a început în 2004, dar descoperirile arheologice ale unor vestigii datând din era bizantina precum și alte probleme au amânat finalizarea lucrărilor. Tunelul tubular va găzdui prima rută feroviară subterană care va lega două continente diferite, traversând Strâmtoarea Bosfor, pentru a conecta partea europeană a Istanbulului cu latura sa asiatică. Structura are nevoie ca mari porțiuni din tunel să fie construite pe o platformă uscată care să plutească în apă și să se scufunde. Adâncimea maximă până la care va putea intra în apă Tunelul Marmaray este de 55 de metri, cea mai mare adâncime din lume la care intră în apă un tunel tubular.
6.Tunelul Tamisei
Locație: Londra, Anglia
La prima vedere, nu este un tunel impresionant în mod special; lungimea sa de aproape 400 de metri și adâncimea de peste 20 pălesc în comparație cu trăsăturile multor altor tuneluri. Însă Tunelul Tamisei este o piatră de hotar istorică în proiectarea acestor structuri inginerești. Este vorba despre primul tunel din lume scufundat în apă, iar în construirea sa conceptul săpării cu scut a tunelurilor, pentru a nu se surpa în timpul lucrărilor, a fost aplicat în premieră mondială. Forarea protejată a tunelurilor a reprezentat un dispozitiv dezvoltat de Sir Marc Isamabard Brunel, care se comportă ca o structură de suport provizoriu, care le permite constructorilor să instaleze în siguranță și uscat sistemele permanente de susținere subacvatic. Construirea Tunelului Tamisei a fost așa o inovație la începutul secolului al nouăsprezecelea, încât vizitatorii plăteau pentru a intra în zona de lucru, Brunel găzduind chiar concerte și banchete în interiorul structurii nefinalizate. Atunci când construirea tunelului a fost terminată, în 1843, Regina Victoria l-a proclamat cavaler al coroanei pe Brunel pentru contribuția sa inginerească ce avea sa schimbe lumea.
7.Tunelul Seikan
Locație: Honshu, Japonia
Acest tunel feroviar lung de 54 de kilometri leagă insulele Honshu și Hokkaido. Construcția a fost finalizată în 1988. Aflat la 240 de metri sub nivelul mării, Tunelul Seikan este cel mai adânc din lume. În plus, este și cel mai lung folosit în prezent. Geologia imprevizibilă a regiunii și rocile sale vulcanice i-au forțat pe ingineri să evite folosirea mașinăriilor de forat, trebuind să realizeze tunelul doar prin explozii controlate și să își excaveze drumul pe sub strâmtoarea Tsugaru.
8.Tunelul insular Yerba Buena
Locație: Golful Californiei
Insula Yerba Buena este un mic petec de pământ aflat în Golful San Francisco, între orașul cu același nume și Oakland. Un pod în consolă flanchează acest tunel cu cinci benzi pe o parte, unul cu dublă suspensie aflându-se pe cealaltă parte a sa. Cu diametrul său de 23 de metri, Tunelul Yerba Buena este cel mai larg tunel cu foraj unic din lume, o trăsătură impresionantă, luând în considerare că a fost deschis în noiembrie 1936. Mulți specialiști sunt astăzi de părere că adăugarea tunelului în regiune a reprezentat soluția cea mai eficientă din punct de vedere a costurilor, de a permite un mijloc de trecere prin insulă, comparativ cu, pur și simplu, construirea unui pod gigantic.
9.Tunelul Infiltrării
Locație: Zona Demilitarizata Coreană situată pe paralele 38
Trei tuneluri diferite au fost descoperite, în anii ’70, “târându-se” pe sub Zona Demilitarizată a Peninsulei Coreene, una dintre cele mai conflictuale granițe ale lumii. Toate păreau să își aibă originile în Coreea de Nord, iar mai târziu, în 1990, un al patrulea tunel a fost descoperit. Al Treilea Tunel de Invazie, cunoscut și ca Al Treilea Tunel de Agresiune, a intrat în Coreea de Sud până la o distanță de 40 de kilometri de Seoul, capitala țării. Rutele subterane clandestine aveau să le ofere nord-coreenilor mijloacele lansării unei masive ofensive militare, tunelurile fiind suficient de largi pentru a permite unei întregi divizii militare să le străbată o dată la fiecare oră. GlobalSecurity.org estimează că un număr ireal de până la 20 de tuneluri s-ar afla pe sub Zona Demilitarizată Coreeană, un număr alarmant dată fiind relația precară dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud.
10.Tunelul Natural
Locație: Parcul Statal Tunelul Natural, Virginia, SUA
Construirea acestui tunel datează din urmă cu milioane de ani, atunci când acidul carbonic a început să corodeze patul stâncos de gresie și magnezit. Un articol publicat într-un jurnal de geologie din 1832 este prima documentare a existenței tunelului. Lărgimea de 60 de metri a structurii este suficient de mare încât să încapă trenuri, așa că, în 1906, Căile Ferate Sudiste au stabilit o rută pentru pasageri care se strecura prin tunelul natural. Astăzi, acea rută nu mai este folosită pentru transportul de persoane, dar liniile ferate continuă să servească mutărilor de cărbune zilnic. Natura copleșitoare a structurii l-a determinat pe William Jennings Bryan, candidat la președinția SUA în 1896 și secretar de stat al lui Woodrow Wilson, să declare tunelul cea de-a opta minune a lumii.
11.Tunelul Memorial Eisenhower – Johnson
Locație: Clear Creek County, Colorado
Șoferii vor găsi acest tunel lung de 2,7 kilometri la aproximativ o oră de condus spre vest de Denver, în inima Munților Stâncoși. “Tubul” rutier, deschis în 1983, îi scutește pe cei care îl traversează de aproximativ o oră de drum, oferindu-le o rută alternativă prin formidabila Trecătoare Loveland. Multe lucruri fac din Tunelul Eisnhower o structură specială, îndeosebi altitudinea de 3.400 de metri la care se ridică, cea care îl face unul dintre cele mai înalte din lume. Este, de asemenea, și cel mai lung tunel prin munte din cadrul sistemului interstatal al SUA. Se adaugă farmecului aparte al tunelului și faptul că trece pe sub Divizarea Continentală a Americilor, separarea muntoasă și hidrologică ce disociază vărsările de apă care se scurg spre Oceanul Pacific de sistemele de râuri care se duc spre Oceanul Atlantic, precum și de cele care merg spre Oceanul Arctic.
12.Sistemul de tuneluri PATH
Locație: Toronto, Canada
Iernile canadiene pot fi foarte brutale, dar acest enorm complex subteran le oferă trecătorilor un mijloc confortabil și călduros de a traversa orașul Toronto. Mai bine de 100.000 de persoane traversează zilnic sistemul amenajat asemenea unui mall, cămin a peste 1.200 de magazine. Mai multe orașe, inclusiv Houston, Minneapolis si Montreal, au sisteme subterane asemănătoare, însă cel lung de 25 de kilometri de sub Toronto este cel mai mare de acest fel. Luarea în considerare a factorilor psihologici este un element important pentru aceste complexe, sunt de părere specialiștii, mai ales atunci când este vorba despre orientarea trecătorilor către zonele în care locuiesc sau vor sa ajungă. Edilii din Toronto întrebuințează pentru acest lucru un sistem comprehensiv de semnalizare pentru complexul său de tuneluri încă din anii ’90, un sistem denumit PATH. Fiecare literă din acest cuvânt are un cod de culoare diferit, ce reprezintă o altă direcție. Trecătorii care merg prin secțiunea roșie, P, a tunelului, pot fi absolut siguri că se îndreaptă spre sud, în timp ce portocaliul A le indică întotdeauna direcția vest.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu