vineri, 3 ianuarie 2014

Top 10 – lucruri interesante pe care nu le știai despre Google


1. Numele de Google este o greșeală de ortografie. Inițial trebuia să se numească Googol, un termen din matematică, care reprezintă un număr mare, egal cu 10100, adică 1 urmat de 100 de zerouri. Termenul a fost inventat de Milton Sirotta, nepotul de 9 ani al matematicianului american Edward Kasner.
2. Prima pagină este atât de goală pentru că fondatorul nu știa HTML și voia doar o interfață rapidă. Datorită faptului că prima pagină este atât de liberă, cei care nu sunt obișnuiți cu ea stau și astăzi în fața ecranului și așteaptă să mai apară ceva.
3. Google a început ca un proiect de cercetare al lui Larry Page și al lui Sergey Brin, când aceștia aveau 24 și respectiv 23 de ani. Site-ul Google își propune să organizeze informațiile din toată lumea și să le facă accesibile și folositoare. Primul birou al companiei a fost într-un garaj, în Menlo Park, California. Primul angajat a fost Craig Silverstein, acum Director de tehnologie.
4. Google primește în jur de 20 de milioane de cereri în fiecare zi, din toată lumea, inclusiv Antarctica și Vatican. Pagina de început apare în 116 limbi diferite, inclusiv în latină, urdu și yoruba. De fapt, Google are cea mai mare rețea de traducători din lume.
5. În stadiul incipient, Google nu a avut buton de căutare. Trebuia apăsată tasta Enter pentru a iniția căutarea. Google a restricționat cererile automate primite de la alte site-uri, care pot consuma resurse importante și în același timp să le ajute să-și mărească rankul artificial.
6. Serviciul de e-mail gratuit, Gmail, a fost folosit intern aproape 2 ani înainte să fie lansat public. Cercetătorii au găsit 6 tipuri de email user-i, iar Gmail a fost conceput să le satisfacă cerințele celor 6. În urma disputei asupra mărcii cu London-based Independent International Investment Research, acest serviciu de e-mail și-a schimbat de curând numele în Google Mail.
7. Ar dura 5.707 ani ca o persoana să caute în toate cele 3 miliarde de pagini ale motorului de căutare Google. Software-ul Google o face în 0.5 secunde.
8. Logo-urile care apar pe pagina de start în timpul unor zile și date marcante sau evenimente importante se numesc Google Doodle. Compania a creat și un muzeu online în care se găsesc toate logourile care au fost puse până acum, cu anumite ocazii. Ele au fost create de Dennis Hwang, un artist de origine coreeană stabilit în USA.
9. Ați auzit de Google Earth, dar nu mulți știu că există un site numit Google Moon, care cartografiază suprafața lunară și indică locul exact unde a aselenizat naveta Apollo.
10. Firma Keyhole, care se ocupă cu achiziția de imagini din satelit, pe care Google a cumpărat-o în Octombrie 2004, a fost fondată de CIA. Tehnologia acestei firme face posibilă funcționarea programului Google Earth, care redă rapid imagini preluate de satelit din toata lumea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

andyszekely.ro