Previziunile privind sfârşitul lumii ţin din nou capul de afiş al ziarelor, după ce un predicator din SUA a anunţat că apocalipsa va avea loc sâmbătă, pe 21 mai, în jurul orei 18, ora Americii, în timp ce în România aceasta ar fi duminică, 22 septembrie, ora 4 dimineaţa.
Harold Camping e un predicator din Oakland, California care e absolut sigur de a doua venire pe lume a Mântuitorului, în urma căreia doar 2% dintre oameni vor ajunge în rai, iar ceilalţi vor arde în focurile iadului.
Deşi pare un alt vizionar care prevesteşte sfârşitul lumii, predicatorul este luat în seamă de mulţi oameni, mai ales că îşi argumentează teoriile pe studiul Bibliei.
După 70 de ani de studiu al Bibliei, Harold Camping declară că a dezvoltat un sistem care foloseşte matematica pentru a descifra profeţiile ascunse în ea. El a calculat data de 21 mai, pentru că atunci se împlinesc exact 722.500 de zile de la 1 aprilie 33, ziua şi anul în care se crede ca a fost crucificat Iisus. Iar numărul 722.500 este important pentru că se obţine multiplicând numerele sfinte 5, 10 şi 17.
Astfel, conform predicatorului, apocalipsa va avea loc pe 21 mai, ora 18 în America (22 mai , ora 4 dimineaţa în România), potrivit Stirileprotv.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu