luni, 15 noiembrie 2010
duminică, 14 noiembrie 2010
Stiai k xista plaboy si pt nevazatori ?
Se pare că Christie Hefner, fiica lui Hugh, se ocupă de acest proiect şi ea a fost cea care a declarat că echipa Playboy s-a mândrit întotdeauna cu faptul ca s-a ocupat de drepturile celor privaţi de sex. În aceeaşi ordine de idei, şi persoanele dizabilităţi ar trebui să beneficieze de munca celor de la Playboy – şi, dintre ei, şi cei cu probleme de vedere. Gura lumii spune că vedeta ultimei editii a Playboy pentru nevăzători este Pamela Anderson. Şi pentru ca cititorii să îşi facă o idee cât mai clară despre corpul vedetei, sânii ei au fost construiţi din cercuri concentrice care să le sugereze dimensiunile.
Cele mai bizare lucruri de pe Pamant
Cele mai bizare retete culinare!!Top 10
1.Intestine de peste
Chiar daca pestele este considerat un aliment universal, fiind consumat pe scara larga, modurile in care este preparat difera de la o tara la alta. La mare cautare in Filipine se afla insa intestinele de peste. Acestea se servesc crude si, de cele mai multe ori, sunt asezonate cu ou fiert, felii de ceapa si condimente. Poate ca nu ar trebui sa ne mire acest fapt daca ne gadim ca, in Europa, acum mai putin de doua secole, icrele, cu exceptia caviarului, erau aruncate odata cu organele interne ale pestelui, pe motiv ca sunt murdare.
2.Creier de porc
Cu toate ca se regaseste in meniul multor popoare, inclusiv al celui roman, creierul de porc este privit cu oroare pe continentul nord – american. Cu atat mai mult cu cat in restaurantele cu specific cambodgian este servit crud, alaturi de frunze proaspete de salata. Creierul de porc nu este preparat in nici un fel, singurele condimente admise fiind piperul si zeama de lamaie.
3.Cocktail din sange de cobra
Desi se afla pe lista alimentelor interzise in Asia, datorita reducerii semnificative a numarului de cobre, sangele acestora se gaseste in pe piata neagra din China si Vietnam, acolo unde este considerat drept un veritabil medicament universal. De cele mai multe ori, sarpele este prajit si servit alaturi de cocktail.
4. Siopao
Si pentru ca tot suntem la capitolul „consumul animalelor de companie”, trebuie sa amintim o reteta traditionala din Hong Kong, Siopao, care nu inseamna altceva decat „pisica prajita”. Nu insistam, din motive evidente, asupra modului de preparare, adaugand numai ca mancarea este servita, de multe ori, in regim de fast – food, alaturi de chifle de orez fierte.
5.Supa de caine
Consumul carnii de caine este asociat in general cu gastronomia coreeana sau cu cea chineza, acolo unde exista mai multe retete traditionale ce implica prepararea simpaticelor patrupede. Supa de caine este, in schimb, o reteta californiana, cu raspandire in Australia, Malaezia si chiar unele tari europene. Carnea transata in felii marunte este servita alaturi de o supa de legume si condimente, din care nu lipsesc ceapa verde, usturoiul si ghimbirul. Este recomandat a nu se servi decat dupa ce a fost condimentata cu piper rosu.
6.Fugu
Daca simtiti nevoia sa incercati ceva neobisnuit si periculos intr-un restaurant, Fugu este reteta perfecta. Felul traditional japonez este la mare cautare in tara Soalei Rasare acolo unde o singura portie poate costa peste 20.000 de yeni, echivalentul a 200 de dolari americani. Doritorii sunt nevoiti insa sa semneze un contract prin care isi asuma raspunderea inainte de a consuma extravagantul platou marin. Si asta pentru ca ingredientul principal al mancarii il constituie carnea unui peste originar din Oceanul Pacific (Takifugu rubripes), animal ale carui organe interne contin o doza de toxine letala pentru orice om. Toxinele se regasesc in concentratie mare si in pielea pestelui ceea ce face din procesul de fabricatie apanajul exclusiv al maestrilor bucatari niponi.
7.Pastrama din carne de cal
Desi este privita ca o mancare traditionala chinezeasca, carnea de cal se ragaseste in alimentatia oamenilor inca din preistorie. De fapt, consumul ei nu a incetat niciodata de-a lungul istoriei, constituind una dintre principalele surse de hrana, in special, in tarile asiatice. Pastrama este doar una dintre modalitatile in care carnea acestui animal este preparata in restaurantele de specialitate. Carnea este servita aproape cruda, datorita duritatii sale, si este asortata cu legume si ierburi aromate. Alaturi de ea pot fi servite si bucati preparate din inima aceluiasi animal.
8.Jeleu din carapace de testoasa
Mai este cunoscut si sub numele de Guinlinggao si reprezinta unul dintre cele mai apreciate deserturi din bucataria asiatica. Se spune ca proprietatile curative ale jeleleui din carapace de testoasa sunt renumite in medicina traditionala chineza, acolo unde acesta este recomandat in tratarea afectiunilor pielii si a bolilor infectioase.
Cu toate acestea, autoritatile de la Beijing incearca diminuarea consumului de Guinlinggao al carui proces de fabricatie a dus aproape de exterminare singura specie de broasca testoasa (Cuora trifasciata) din a carei carapace se poate obtine respectivul jeleu.
Guinlinggao este servit in combinatie cu mai multe plante medicinale, printre care si renumitul Ginseng, iar succesul sau pe plan international a fost unul major, mai ales in nordul Africii si in America de Nord.
9. Bere gelatinoasa
In general, se spune ca berea ideala trebuie sa fie rece, amara si sa nu faca mai mult de doua degete de spuma. Dar ce ati spune despre o bere care se mananca intinsa pe paine? Nu este o fictiune. Jeleul de bere constituie una dintre retetele traditionale in Danemarca, iar succesul sau a fost unul destul de mare si pe piata internationala, cu precadere in Germania si Marea Britanie. Berea gelatinoasa se consuma cu paine sau in combinatie cu fructe si branza. Probabil ca nu ar trebui sa ne mire acest aspect, atata vreme cat berea se poate obtine in combinatie cu mierea de albine, iar in Irlanda berea fierbinte a devenit, practic, un simbol al bucatariei acestei tari.
10. Supa de branza
Kasessuppe, in original, este o reteta traditionala germana, desi exista si varianta veche romaneasca, supa de porumb si branza. Cei care au incercat renumita supa s-au declarat extrem de multumiti, gustul branzei topite in apa alaturi de ciuperci si diferite legume fiind, din cate se pare, unul care merita incercat. Varianta britanica include si bere; asa ca daca vi se pare tentanta o supa de branza si bere puteti vizita restaurantele englezesti in perioada sarbatorilor de iarna, traditia impunand ca asemenea mancaruri sa fie consumate in preajma Craciunului.
Studiu: alcoolul, mai dăunător decât drogurile
Alcoolul este mai nociv decât heroina şi cocaina, dacă se ţine cont de efectele acestor substanţe atât asupra indivizilor, cât şi asupra întregii societăţi, potrivit unui studiu publicat în revista medicală britanică The Lancet şi citat de realitatea.net. Autorii acestui studiu, comandat de Independent Scientific Committee on Drugs (ISCD), consideră că "actualele sisteme de clasificare a drogurilor ţin cont prea puţin de nocivitatea reală a acestora".
Specialiştii s-au declarat, totodată, de acord cu concluziile unor studii precedente, potrivit cărora "implementarea unor politici stricte vizând alcoolul va reprezenta o politică de sănătate valabilă şi necesară". Experţii au alcătuit propriul sistem de evaluare a substanţelor şi au studiat gradul de nocivitate al drogurilor asupra corpului uman, luând în calcul şi alţi factori, precum costul folosirii lor pentru sistemul de sănătate sau pentru sistemul penitenciarelor din fiecare ţară.
Heroina, crack-ul (un derivat din cocaină) şi metamfetamina sunt cele mai nocive pentru organism, însă, dacă se ţine cont de efectele asupra societăţii, alcoolul este cea mai periculoasă substanţă, fiind urmat în acest clasament de heroină şi de crack. Pe o scară a gradului de periculozitate de la 0 la 100, alcoolul a fost evaluat cu 72 de puncte, heroina - 55 de puncte, iar crack-ul - 54 de puncte.
